zaplan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAPLÁN s. m. v. zăplan.zaplan (Dicționaru limbii românești, 1939)zaplán m. (cp. cu
zablăŭ 1 și cu slav.
za, dincolo, și
planina, munte, adică „de peste munțĭ”). Om înalt și robust (vlăjgan, zdrahon, zaporojan, hojmalăŭ). – În Munt. est.
jăplan, la Zanf. (Miriță, XII
japlan. – Fem.
-ncă, pl.
e. V.
julan.zaplan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zaplan a. și m. lungan. [Cf. slav. PLANINA, munte: lit. (sdravăn ca un) muntean].