zamparagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAMPARAGÍU, zamparagii, s. m. (
Pop.) Derbedeu. –
Cf. tc. zampara.zamparagiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zamparagíu (-ii), s. m. – Haimana, pungaș.
Tc. zampara (Șeineanu, II, 383). –
Der. zamaralîc, s. n. (haimanalîc), din
tc. zamparalik. Legătura acestor cuvinte cu
geampara nu este clară.
zamparagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zamparagíu (pop.) s. m., art.
zamparagíul; pl.
zamparagíi, art.
zamparagíii (-gi-ii)zamparagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)zamparagiu, zamparagii s. m. (pop.) derbedeu
zamparagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAMPARAGÍU, zamparagii, s. m. Derbedeu. –
Tc. zampara.zamparagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zamparagiu m. ștrengar:
o adunătură de zamparagii din toată lumea CR. [Tras din turc. ZAMPARA, craidon, lit. care aleargă după femei].
zamparagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAMPARAGÍU, zamparagii, s. m. (
Pop.) Derbedeu. –
Cf. tc. zampara.zamparagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zamparagíŭ m. (din
geamparagiŭ, după pron. ngr., adică „acela care umblă după cîntece”, maĭ degrabă de cît [!] d. turc. pers.
zen-pare, care, la Șăĭn., înseamnă „cel ce aleargă după femeĭ”, dar care nu e în dicț.).
Fam. Berbant, ștrengar.