zăgaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊
Expr. A se rupe (sau
a se deschide, a se descuia)
zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale.
2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol.
3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc.
4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. –
Cf. scr. zagata, zagatiti.