zăgaz - explicat in DEX

zăgaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.

zăgaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
zăgáz (-zuri), s. n. – Stăvilar, baraj. – Var. zăgastru. Format din sb. gaz „vad”, zagazati „a intra în apă”, ca zagat „dig”, de la gat „dig”; cf. jegajne, s. f. (vîrșă), din sb. zagažnja și Cihac, II, 118. – Der. zăgăzui, vb. (a proteja cu un dig; a opri).

zăgaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zăgáz s. n., pl. zăgázuri

zăgaz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. – Comp. sb. zagata, zagatiti „a stăvili”.

zăgaz (Dicționaru limbii românești, 1939)
zăgáz n., pl. urĭ și e (sîrb. zagat, gat, zăgaz, zagatiti, a stăvili. V. zăhată). Stăvilar, ĭezitură, dig. Fig. Înfrînare: a pune un zăgaz pasiunilor. – În Bz. și zăgastru, pl. e. La Vicĭu zăgastru, locu gol dintre păretele [!] grajduluĭ și ĭesle pe unde umblă oameniĭ cînd daŭ mîncare vitelor.

zăgaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zăgaz n. 1. clădire pentru a opri apele în loc; 2. fig. stavilă. [Serb. ZAGAT, stavilă; forma zăgaz analogică (abstrasă din pl. zăgaze) în loc de zăgad].

zăgaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj, ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. — Cf. sb. zagata, zagatiti.