zabrac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZABRÁC s. n. (
Înv.)
1. Mustrare aspră; ocară.
2. Încercare grea; primejdie. –
Et. nec. Cf. rus. zabrak.zabrac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZABRÁC, zabrácuri, s. n. (din
sl. zazrakŭ [din
zazrjeti = a certa])
zabrac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zabrác (-curi), s. n. – Mustrare, ocară. –
Var. zavrac. Sl. zazrakú, de la
zazrjeti „a se certa” (Scriban).
Der. din
rus. zabrak „selecție” (Tiktin) sau din
bg. za vrak „la naiba” (Graur,
Rom., LV, 251) nu sînt convingătoare.
zabrac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zabrác (înv.)
(za-brac) s. n.
zabrac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZABRÁC s. n. (
Înv.)
1. Mustrare aspră; ocară.
2. Încercare grea; primejdie.
zabrac (Dicționaru limbii românești, 1939)zabrác, V.
zavrac.zabrac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zabrac n.
fam. săpuneală:
va întâmpina un zabrac bun ISP. [Origină necunoscută].
zabrac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZABRÁC s. n. (
înv.)
1. Mustrare aspră; ocară.
2. încercare grea; primejdie. —
Cf. rus. zabrak.