zâmbì - explicat in DEX

zâmbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacție (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. – Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.

zâmbi (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
ZÂMBÍ, zâmbésc, vb. IV. 1. Intranz. ~ ◊ Tranz. (Cu complement intern) Domnul asculta și zâmbet zâmbea. (Despre ochi, privire) A exprima veselie, voioșie. 2. Intranz. (Construit cu un complement în dativ) (Fig.) ~ ◊ A-și manifesta veselia la vederea cuiva. ♦ ~, a constitui o ademenire pentru cineva. ◊ Expr. A-i zâmbi (cuiva) mustața = a se bucura, (Pop.) a zâmbi a râde = a zâmbi reținut, discret. 3. Intranz. (Fig.) A avea o înfățișare plăcută, care provoacă bună dispoziție; a străluci, a sclipi, a scânteia (de lumină, de curățenie).

zâmbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zâmbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zâmbésc, imperf. 3 sg. zâmbeá; conj. prez. 3 să zâmbeáscă

zâmbi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima bucurie sau satisfacție; a surâde. 2. Fig. A avea o înfățișare plăcută; a străluci, a scânteia. 3. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. Propunerea aceasta zâmbi bătrânului (NEGRUZZI). – Slav (v. sl. zonbŭ „dinte”; bg. zăbja se).

zâmbi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÂMBÍ, zâmbesc, vb. IV. Intranz. 1. A schița o ușoară mișcare a buzelor, însoțită de înseninarea feței, pentru a exprima de obicei bucurie sau satisfacție (de mică intensitate); a surâde. 2. Fig. A fi (cuiva) favorabil. ♦ A conveni cuiva, a găsi aprobare la cineva. — Din sl. zonbŭ „dinte”, bg. zăbja se.

zâmbì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zâmbì v. a surâde. [Tras din slav. ZOBŬ, dinte: lit. a scrâșni din dinți (ca câinele); v. zâmbre].