xilofon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)XILOFÓN, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit, care vibrează și emit sunete când sunt lovite cu niște ciocănele de lemn, de sticlă sau de metal. – Din
fr. xylophone.xilofon (Dicționar de neologisme, 1986)XILOFÓN s.n. Instrument muzical de percuție format din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete de lemn. [< fr., engl.
xylophone, cf. gr.
xylon – lemn,
phone – sunet].
xilofon (Marele dicționar de neologisme, 2000)XILOFÓN s. n. instrument muzical de percuție din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete (ciocănele) de lemn, de sticlă sau de metal. (< fr.
xylophone)
xilofon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)xilofón s. n., pl.
xilofoánexilofon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))XILOFÓN, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn, acordate diferit, care răsună când sunt lovite cu niște ciocănașe de lemn. –
Fr. xylophone.xilofon (Dicționaru limbii românești, 1939)*xilofón n., pl.
oane (d. vgr.
xýlon, lemn, și
phoné, voce). Numire improprie pin [!] care se înțelege un mic plan compus din doŭă lemne cu 10-15 bucățele de metal sonor care, cînd le izbeștĭ, scot sunetele gameĭ.
xilofon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)xilofon n. instrument de muzică compus din bucăți de lemn (de diferite dimensiuni și de esențe diferite) pe cari se bate cu un ciocănel.
xilofon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)XILOFÓN, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit, care vibrează și emit sunete când sunt lovite cu niște ciocănele de lemn, de sticlă sau de
metal. — Din
fr. xylophone.