vrere(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VRÉRE,vreri, s. f. Faptul de a vrea.1. Voință (1) 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, placere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. – V. vrea.
vrere(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) vrére s. f., g.-d. art. vrérii; pl. vreri
vrere(Dicționaru limbii românești, 1939) vrére f. Voință: cu vrerea luĭ Dumnezeŭ.
vrere(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) vrere f. 1. voință: cu vrerea lui D-zeu ISP.; 2. dorință: în plin să-ți meargă vrerile tale ! AL. [V. vrea].
vrere(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VRÉRE,vreri, s. f. Faptul de a vrea.1. Voință (1). 2. Hotărâre, decizie. 3. Dorință; poftă, plăcere. 4. Intenție, scop. ◊ Loc. adv. Fără (de) vrere = involuntar. — V. vrea.