vreà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vreà v. V.
voì. [Lat. *VOLERE = VELLE].
vrea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vreá (vreáu, vrut), vb. –
1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. –
2. A pretinde, a cere. –
3. A permite. –
4. A trata, a întreprinde. –
Var. I
vreu, vroi, voi, I
pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de
velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180),
cf. it. volere, prov.,
cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor,
cf. Candrea,
Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului,
cf. va. La pierderea lui
r în tema prezentului și a
inf. au contribuit analogia cu
voie „voință”, simultan cu poziția slabă a
cons. la I *
vo(r)iu ›
voi ca *
ceriu ›
cei (cerere), pier ›
piei (pieire) etc.
Der. vrere, s. f. (voință);
vrută, s. f. (dorință, gust);
vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la
vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în
sp. (după Iordan,
BF, II, 194, de origine expresivă);
voință (
var. vroință),
s. f. (vrere);
bunăvoință, s. f. (intenție bună);
reavoință, s. f. (intenție rea);
voitor, adj. (care dorește, care voiește);
binevoitor, adj. (bine intenționat);
răuvoitor, adj. (rău intenționat). –
Cf. votru.vrea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VREA, vreau, vb. II.
Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv).
1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊
Expr. Vrea (sau
va) să zică =
a) înseamnă, are semnificația de...;
b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci.
Ce vrea (sau
va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are?
Cum (sau
ce) va vrea = orice.
2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva.
3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊
Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊
Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești.
Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale.
Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări.
A face tot ce vrea din (sau
cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦
Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva.
Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord.
5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare.
Focul nu vrea să ardă. ♦ (
Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de...
Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului)
Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de
pers. 3
sg. va se substituie tuturor persoanelor
sg. și
pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul
prez. al verbelor de conjugat)
Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊
Expr. Va să fiu (sau
să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [
Prez. ind. și: (
II)
voi (
pop. oi),
vei (
pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (
pop. o, a), vom (
pop. om), veți (
pop. ăți, eți, oți), vor (
pop. or). –
Var.:
vroí vb. IV] –
Lat. *volere.vrea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg.
vreau, 2 sg.
vrei, 3 sg.
vrea, 1 pl.
vrem, 2 pl.
vreți, 3 pl.
vor, imperf. 1 sg.
vream, perf. s. 3 sg.
vru; conj. prez. 3
să vrea; ger.
vrând; part.
vrut.vrea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg.
voi, 2 sg.
vei, 3 sg.
va, 1 pl.
vom, 2 pl.
veți, 3 pl.
vor (vor merge)vrea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VREÁ, vreau, vb. II.
Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv).
1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊
Expr. Vrea (sau
va)
să zică =
a) înseamnă, are semnificația de...;
b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci.
Ce vrea (sau
va)
să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are?
Cum (sau
ce)
va vrea = orice.
2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva.
3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊
Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊
Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești.
Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale.
Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări.
A face tot ce vrea din (sau
cu)
cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦
Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva.
Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord.
5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare.
Focul nu vrea să ardă. ♦ (
Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a...
Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului)
Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de
pers. 3
sg. va se substituie tuturor persoanelor
sg. și
pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul
prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊
Expr. Va să fiu (sau
să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [
Prez. ind. și: (
II)
voi (
pop. oi),
vei (
pop. ăi, ei, îi, i, oi),
va (
pop. o, a),
vom (
pop. om),
veți (
pop. ăți, eți, oți),
vor (
pop. or). —
Var.:
vroí vb. IV] —
Lat. *
volere.