vracĭ - explicat in DEX

vraci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VRACI, vraci, s. m. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. – Din sl. vračĩ.

vraci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
vráci (-ci), s. m. – Medic. – Var. vraciu. Sl. vračĭ (Cihac, II, 468; Conev 93), cf. slov. vračj. – Der. vrăcebnicesc, adj. (medical), din sl. vračĭbĭnŭ; vrăcebnicie, s. f. (exercitarea medicinei); vracevanie, s. f. (medicină), din sl. vračevanije; vrăciui, vb. (a exercita meseria de vraci); vrăciuință, s. f. (îngrijire medicală). Toate aceste cuvinte sînt înv.

vraci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vraci (tămăduitor) s. m., pl. vraci

vracĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
vracĭ m., pl. tot așa (vsl. vrač, medic, sîrb. „vrăjitor”. V. vrajă). Vechĭ. Medic.

vraci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VRACI, vraci, s. n. (Pop.) 1. Doctor; tămăduitor. 2. Vrăjitor. — Din sl. vračĭ.