voinicesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj.,
s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc;
p. ext. eroic, legendar. ◊
Luptă voinicească (și substantivat,
f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic.
2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc.
3. (
Înv.) Ostășesc.
II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare.
2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. –
Voinic +
suf. -esc.voinicesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)voinicésc adj. m.,
pl. voiniceáscă; pl. m. și
f. voinicéștivoĭnicesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) voĭnicésc, -eáscă adj. (d.
voĭnic). Vitejesc, plin de îndrăzneală și vigoare:
înotătură voĭnicească. S. f.
Voĭniceasca, un fel de a înota răpezind alternativ mînile [!] pin [!] aer. (E cea maĭ răpede înotătură).
voĭnicesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) voĭnicésc v. intr. (d.
voĭnic). Trăĭesc ca voĭnic, fac voĭniciĭ:
mult timp a voinicit. V. refl. Mă arăt voĭnic, mă vitejesc:
nu te voĭnici degeaba !voinicesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj.,
s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc;
p. ext. eroic, legendar. ♦
Luptă voinicească (și substantivat,
f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic.
2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc.
3. (
înv.) Ostășesc.
II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare.
2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. —
Voinic +
suf. -
esc.