voie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÓIE, (rar)
voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊
Loc. adv. Cu voie sau
cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins.
Fără (de) voie sau
fără voia mea (ori
ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat.
Peste voia... = împotriva voinței cuiva.
De voie, de nevoie sau
cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (
Înv., în sintagma)
Voie vegheată = bunăvoință;
p. ext. protecție, favoare.
2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊
Loc. adv. În (sau, rar
la)
voie sau
în toată voia = în largul lui, nestingherit. (
Pop.)
În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greși. ◊
Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei.
A-i fi (cuiva)
voia (să...) = a dori, a-i plăcea (să...).
A face pe voia cuiva sau
a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva.
A-i fi cuiva pe voie sau
a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac.
A împlini voia (sau
voile)
cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva.
A se lăsa (sau
a umbla, a merge, a fi purtat)
în voia cuiva sau
a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva.
A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva.
3. Poftă, dorință, chef. ◊
Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦
Voie bună (sau
rea) = stare sufletească bună (sau rea).
4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊
Loc. adv. Cu voia (
cuiva) = cu aprobarea (cuiva).
Fără voie sau
fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. [
Pr.:
vo-ie] – Din
sl. volja.voie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vóie (-i), s. f. –
1. Vrere, voință. –
2. Liber-arbitru, bun plac. –
3. (Înv.) Favoare, trecere. –
4. Dispoziție, umor, chef. –
5. Licență, permis, autorizație. –
6. Libertate.
Sl. (
sb.,
slov.,
pol.,
rus.)
volja (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 461; Conev 101; Tiktin),
cf. v(r)oi, vrea și
voios. –
Der. învoi, vb. (a permite, a da autorizație; a acorda, a concede; a consimți, a admite, a accepta; a cădea de acord, a se înțelege; a da satisfacție;
refl., a se obliga, a se angaja;
refl., a se potrivi, a se asorta, a se simți bine);
învoială, s. f. (acord, pact, compromis, contract; concordie, armonie);
învoitor, s. m. (lucrător în acord);
volnic, adj. (liber, independent, autonom),
înv.;
volnici, vb. (a elibera, a da drumul, a lăsa liber; a dezrobi),
cf. pol. wolnić „a dezrobi”;
volnicie, s. f. (libertate, dezrobire; licență, autorizație, permis),
înv.;
nevolnic, adj. (mizerabil, nenorocit).
Cf. nevoie.voie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vóie s. f.,
art. vóia, g.-d. art. vóii; pl. voi, art. vóilevoĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)vóĭe f., pl.
voĭ (vsl. bg.
volĭa, voĭe. V.
ne-voĭe). Voință:
greșeală cu voĭe saŭ fără voĭe. Dorință, plăcere, plac:
ĭ-am împlinit voĭa, ĭ-am intrat în voĭe, ĭ-am făcut pe voĭe. Libertate (vechĭ). Permisiune:
a cere, a da voĭe. Voĭe bună, bună dispozițiune:
ĭ-a urat noroc și voĭe bună. De voĭe, voluntar, nesilit:
pas de voĭe, serviciŭ de voĭe, a pleca de voĭe (saŭ
de bună voĭe. Cp. cu it.
di buona voglia !).
De voĭe, de nevoĭe, vrînd, nevrînd, guĭ, neguĭ.
În voĭe, în libertate, la largu tăŭ, buĭecind:
la munte vulturiĭ trăĭesc în voĭe, acolo cresc în voĭe braziĭ. În voĭa cea bună, în plină libertate și fericire:
a trăi în voĭa cea bună.voie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)voie f.
1. voință:
cu voie, fără voie; 2. dorință, plăcere:
îi împlinește orice voie; 3. permisiune:
a da voie, a cere voie; 4. dispozițiune:
voie bună, voie rea. [Slav. VOLIA, voință].
voie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÓIE, voi, s. f. 1. Voință, vrere, intenție. ◊
Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins.
Fără (de) voie sau
fără voia mea (ori
ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat.
Peste voia... = împotriva voinței cuiva.
De voie, de nevoie sau
cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (
înv.; în sintagma)
Voie vegheată = bunăvoință;
p. ext. protecție, favoare.
2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ◊
Loc. adv. În (sau, rar
la)
voie sau
în toată voia = în largul lui, nestingherit. (
Pop.)
În voia cea bună = fără nicio grijă, fără teama de a greși. ◊
Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei.
A-i fi (cuiva)
voia (
să...) = a dori, a-i plăcea (să...).
A face pe voia cuiva sau
a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva.
A-i fi cuiva pe voie sau
a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac.
A împlini voia cuiva (sau
voile)
cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva.
A se lăsa (sau
a umbla, a merge, a fi purtat)
în voia cuiva sau
a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva.
A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva.
3. Poftă, dorință, chef. ◊
Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦
Voie bună (sau
rea) = stare sufletească bună (sau rea).
4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ◊
Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva).
Fără voie sau
fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. — Din
sl. volja.