volubil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, curgător, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan.
2. (Despre unele plante) Care își înfășoară tulpina mlădioasă în jurul unui arac, al unei sfori etc. – Din
fr. volubile, lat. volubilis.volubil (Dicționar de neologisme, 1986)VOLÚBIL, -Ă adj. 1. Care vorbește mult și ușor, fluent, curgător; locvace; (
despre manifestări ale oamenilor) prompt, spontan.
2. (
Despre plante) Care își poate înfășura tulpina pe un arac, pe o sfoară etc. [Cf. fr.
volubile, lat.
volubilis].
volubil (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOLÚBIL, -Ă adj. 1. care vorbește cu ușurință și rapiditate, fluent; locvace; (despre manifestări ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (despre plante) care își răsucește tulpina în spirală pe un suport. (< fr.
volubile, lat.
volubilis)
volubil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)volúbil adj. m.,
pl. volúbili; f. volúbilă, pl. volúbilevolubil (Dicționaru limbii românești, 1939)*volúbil, -ă adj. (lat.
volúbilis, d.
vólvere, a rostogoli).
Bot. Care se învălătucește în prejuru [!] unuĭ băț (cotor, trunchĭ), ca
volbura, fasolea ș. a.
Fig. Pronunțat cu ușurință:
vorbă volubilă. Adv. Cu volubilitate.
volubil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)volubil a.
1. care se învârtește lesne;
2. fig. care vorbește repede.
volubil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOLÚBIL, -Ă, volubili, -e, adj. 1. Care are ușurință și rapiditate în vorbire, care dispune de un debit verbal bogat, curgător și rapid; fluent, locvace; (despre manifestări ale oamenilor) mobil; prompt; spontan.
2. (Despre unele plante) Care își răsucește tulpina în spirală în jurul unui arac, al unei sfori etc. — Din
fr. volubile, lat. volubilis.