volițiune - explicat in DEX

volițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. volition.

volițiune (Dicționar de neologisme, 1986)
VOLIȚIÚNE s.f. (Psih.) Act de voință. [Cf. fr. volition].

volițiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VOLIȚIÚNE s. f. (psih.) act de voință. (< fr. volition)

volițiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
volițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. volițiúnii; pl. volițiúni

volițiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*volițiúne f. (format de filosofĭ d. lat. voluntas, voință, saŭ volo, vreaŭ; fr. volition). Voință.

volițiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
volițiune f. actul prin care voința determină pe cineva la ceva.

volițiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOLIȚIÚNE, volițiuni, s. f. (Psih.) Act de voință. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. volition.