volant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOLÁNT1, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației.
2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din
fr. volant.volant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOLÁNT2, -Ă, volanți, -te, adj. Desprins de o unitate, detașabil; mobil. ◊
Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc.
Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie.
Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din
fr. volant.volant (Dicționar de neologisme, 1986)VOLÁNT s.m. 1. (
Tehn.) Roată grea, de dimensiuni mari, servind la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini.
2. (
Text.) Piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. [Pl.
-nți, (s.n.)
-nte, -nturi. / < fr.
volant].
volant (Dicționar de neologisme, 1986)VOLÁNT, -Ă adj. (
Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. ♦ (
Spec.) Care se poate mișca, deplasa după voie; mobil, desprins. ◊
Foaie volantă = foaie de hârtie scrisă sau tipărită care se difuzează ca manifest;
bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci publice și împrumutat temporar unei instituții, unei unități etc. [< fr.
volant <
voler – a zbura].
volant (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOLÁNT1 s. m. 1. roată grea care servește la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (text.) piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. (< fr.
volant)
volant (Marele dicționar de neologisme, 2000)VOLÁNT2, -Ă adj. 1. care poate zbura; care se poate menține în aer. ◊ (spec.) care se poate mișca, deplasa după voie; mobil. ♦ bibliotecă ~ă = fond de cărți aparținând unei biblioteci publice și împrumutat temporar unei instituții, unități etc. 2. desprins; detașabil. ♦ foaie ~ă = foaie de hârtie scrisă sau tipărită care se difuzează ca manifest. (< fr.
volant)
volant (Dicționar de argou al limbii române, 2007)volant, volanți s. m. (intl., înv.) membru al brigăzii de poliție „Fulger” conduse de comisarul Alimănescu după instaurarea regimului comunist, specializată în lichidarea rapidă, fără arestare și condamnare, a marilor infractori bucureșteni.
volant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)volánt1 adj. m.,
pl. volánți; f. volántă, pl. volántevolant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)volánt2 s. m.,
pl. volánțivolant (Dicționaru limbii românești, 1939)*volánt, -ă adj. (fr.
volant, d.
voler, a zbura; lat.
volare, part. prez.
volans, volantis. V.
volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ:
foaĭe volantă. Care se răpede [!] în coace [!] și´n colo p. a liniști un teritoriŭ:
coloane (de trupe) volante. S. n. (și
volan), pl.
e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop.
tuturigă). V.
tîrcol.