voievod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (În evul mediu) Titlu dat domnilor Moldovei și Țării Românești, precum și guvernatorului Transilvaniei (până în 1571), domn, vodă;
p. ext. principe; persoană care avea acest titlu.
2. (
Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă, creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri.
3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator;
p. ext. boier de rang mare.
4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [
Var.:
voivód s. m.] – Din
sl. vojevoda.voievod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)voievód (-zi), s. m. –
1. Domn, principe; titlu oficial al domnilor din Muntenia și Moldova. –
2. (Înv.) Comandant, șef militar. –
3. Numele celor doi arhangheli Mihail și Gavril. –
4. Conducătorul al unei cete de țigani. –
5. Conducătorul dansului numit
călușari. –
Var. voivod, voevod, și
der. Sl. vojevoda de la
voĭ „război”,
cf. voinic, și
voda „care conduce” (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 460),
cf. bg. vojvod, sb.,
cr. vojevoda, pol. wojewoda, rus. voevoda, mag. vajvoda, vajda, ngr. βοεβόδας. Termen oficial; s-a folosit în mod curent în forma abreviată
vodă, s. m. (principe). –
Der. voievodal, adj. (principiar);
voivodat, s. n. (principat);
voievodesc, adj. (se zice despre o varietate de mere);
voievozi, vb. (a domni);
voievozie, s. f. (principat).
voievod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)voievód s. m.,
pl. voievózivoĭevod (Dicționaru limbii românești, 1939)voĭevód saŭ
voevód și (rar)
voivód m. (vsl.
voĭevoda, d.
voĭ, armată, și
voditi, a conduce; bg.
voev- și
voĭv-, rus.
voev-. V.
voĭnic și
vodă).
Vechĭ. Căpitan, generalisim. principe, domn (ca titlu pus după nume):
Ștefan Voĭevod. Azĭ. Șefu călușarilor (Ban.).
Voĭevodu Țiganilor, traducere neobișnuită îld.
Vătafu Țiganilor, după germ.
Zigeuner-Hauptmann saŭ
-Baron (numele uneĭ operete de Strauss).
Sfințiĭ Voĭevozĭ, Sfințiĭ Arhanghelĭ Mihail și Gavril, voĭevoziĭ cetelor îngereștĭ (sărbătoare la 8 Novembre). – Vechĭ și
voĭevodă (ca nom.). Fals
voĭvod. V.
bulibașa.voievod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)voievod m.
1. Domn, od. titlu oficial al principelui domnitor în țările române:
împărați, crai, voievozi, căpitanii oștilor, mai marii orașelor CR.
să vază de’s mai tare decât un voievod AL.;
2. fig. principe:
părea un tânăr voievod cu păr de aur moale EM.;
3. Sfinții Voievozi, nume dat arhanghelilor Mihail și Gavril, sărbătoare ce cade în ziua de 8 Noemvrie;
4. căpetenie peste mai multe sălașe de țigani. [Slav. VOIEVODA, căpetenia oștirii (din VOĬ, oaste, și VODITI, a conduce)].
voievod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOIEVÓD, voievozi, s. m. 1. (în Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (
sec. XII-1541); domn, vodă;
p. ext. principe; persoană care avea acest titlu.
2. (
înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (în credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri.
3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator;
p. ext. boier de rang mare.
4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [
Var.:
voivód s. m.] — Din
sl. vojevoda.