vodă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÓDĂ s. m. Titlu dat domnilor țărilor românești, adăugat de obicei după numele lor; domnitor;
p. ext. principe, rege; persoană care avea acest titlu. ♦
Expr. A nu-i păsa nici de vodă = a nu se teme, a nu-i păsa de nimeni.
A mânca (din) pita lui vodă = a fi slujbaș la stat. – Din
sl. [voje]
voda.vodă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vódă s. m.,
g.-d. art. lui vódăvodă (Dicționaru limbii românești, 1939)vódă m. fără pl., gen.
al luĭ (vsl.
voda, care conduce, d.
voditi, vesti, a duce, a conduce. V.
nevedesc, ovidenie, podvadă, voĭevod).
Vechĭ. Azĭ fam. Domnitoru țăriĭ:
vodă vrea, dar Hîncu ba (se zice cînd un inferior e maĭ influent de cît [!] un superior). Epitet pus după numele domnilor Moldoveĭ și Țăriĭ Româneștĭ:
Ștefan-Vodă, Mihaĭ-Vodă.vodă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Vodă m.
1. titlul Domnilor români din trecut:
Vodă vrea și Hâncu ba (v.
Hâncu);
2. epitet ce figura imediat după numele principilor Munteniei și Moldovei:
Radu Vodă, Ștefan Vodă. [Slav. VODA, conducător].
vodă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÓDĂ s. m. Titlu pe care îl purtau domnii Țărilor Române, adăugat de obicei după numele lor; domnitor;
p. ext. principe, rege; persoană care avea acest titlu. ♦
Expr. A nu-i păsa nici de vodă = a nu se teme, a nu-i păsa de nimeni.
A mânca (din) pita lui vodă = a fi slujbaș la stat. — Din
sl. [voje]
voda.