vocațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOCAȚIÚNE, vocațiuni, s. f. V. vocație.vocațiune (Dicționar de neologisme, 1986)VOCAȚIÚNE s.f. v.
vocație.
vocațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*vocațiúne f. (lat.
vocátio, -ónis, chemare. V.
con-, e-, in-, pro- și
re-vocațiune). Chemare, pornire, înclinare, dispozițiune, aplicațiune, talent:
acest artist are o adevărată vocațiune pentru vioară. Și
-áție.vocațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vocațiune f.
1. inclinațiune particulară pentru o artă sau profesiune;
2. dispozițiune, talent.
vocațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VOCAȚIÚNE s. f. v. vocație.