voĭnicos - explicat in DEX

voinicos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. – Voinic + suf. -os.

voinicos (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
voinicós, voinicoásă, voinicóși, voinicoáse, adj. (reg.) 1. viteaz aparent, în realitate fricos. 2. bine făcut, voinic, puternic, chipeș, arătos, mândru.

voinicos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
voinicós (rar) adj. m., pl. voinicóși; f. voinicoásă, pl. voinicoáse

voĭnicos (Dicționaru limbii românești, 1939)
voĭnicós, -oásă adj. (d. voĭnic). Iron. Viteaz aparent, dar în realitate fricos: Ițic e voĭnicos.

voinicos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOINICÓS, -OÁSĂ, voinicoși, -oase, adj. (Rar) Bine făcut, voinic, puternic; chipeș, arătos; mândru. — Voinic + suf. -os.