voinicime(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) VOINICÍME,voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. – Voinic + suf. -ime.
voinicime(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) voinicíme (pop.) s. f., g.-d. art. voinicímii; pl. voinicími
voĭnicime(Dicționaru limbii românești, 1939) voĭnicíme f. Mulțime de voĭnicĭ.
voinicime(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) VOINICÍME,voinicimi, s. f. (Pop.) Mulțime de voinici. — Voinic + suf. -ime.