voĭnicesc - explicat in DEX

voinicesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc.

voinicesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
voinicésc adj. m., pl. voiniceáscă; pl. m. și f. voinicéști

voĭnicesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) voĭnicésc, -eáscă adj. (d. voĭnic). Vitejesc, plin de îndrăzneală și vigoare: înotătură voĭnicească. S. f. Voĭniceasca, un fel de a înota răpezind alternativ mînile [!] pin [!] aer. (E cea maĭ răpede înotătură).

voĭnicesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) voĭnicésc v. intr. (d. voĭnic). Trăĭesc ca voĭnic, fac voĭniciĭ: mult timp a voinicit. V. refl. Mă arăt voĭnic, mă vitejesc: nu te voĭnici degeaba !

voinicesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♦ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. — Voinic + suf. -esc.