virnanț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu întrebuințări în medicină; rută
(Ruta graveolens). – Din
magh. virmanc.virnanț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)virnánț s. m.,
pl. virnánțivirnanț (Dicționaru limbii românești, 1939)virnánț m. (ung.
virnanc).
Trans. Rufă.
virnanț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIRNÁNȚ, virnanți, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze alterne și penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu miros pătrunzător, neplăcut, utilizată în medicină; rută (
Ruta graveolens). — Din
magh. virmanc.