vinovăție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. –
Vinovat +
suf. -ie.vinovăție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vinovățíe s. f.,
art. vinovățía, g.-d. art. vinovățíei; pl. vinovățíi, art. vinovățíilevinovăție (Dicționaru limbii românești, 1939)vinovățíe f. (d.
vinovat). Culpabilitate:
a stabili vinovăția acuzatuluĭ.vinovăție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vinovăție f. culpabilitate.
vinovăție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VINOVĂȚÍE, vinovății, s. f. Faptul de a fi vinovat; faptă comisă de cel vinovat; starea celui vinovat; culpabilitate, vină. —
Vinovat +
suf. -
ie.