vinietă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni care se pune la începutul sau la sfârșitul unui text (tipărit sau manuscris), al unui capitol etc.; ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [
Var.:
vignétă s. f.] – Din
fr. vignette.vinietă (Dicționar de neologisme, 1986)VINIÉTĂ s.f. 1. Gravură mică, desen, ornament care se pune la începutul sau la sfârșitul unei cărți sau al unui capitol; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație.
2. (
Filat.) Adaos atașat unei mărci poștale, fără valoare nominală, emisă cu ocazia unui eveniment deosebit. [Pron.
-nie-tă, scris și
vignetă. / < fr.
vignette].
vinietă (Marele dicționar de neologisme, 2000)VINIÉTĂ NIE-/ s. f. 1. gravură mică, desen care se pune ca ornament la începutul ori la sfârșitul unei cărți sau al unui capitol; clișeu în tipografie pentru ornamentație. 2. adaos atașat unei mărci poștale, fără valoare nominală, emisă cu ocazia unui eveniment deosebit. (< fr.
vignette)
vinietă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viniétă (-nie-) s. f.,
g.-d. art. viniétei; pl. viniétevinietă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vinietă f. mică stampă sau desen pentru ornamentarea cărților (= fr.
vignette).
vinietă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [
Var.:
vignétă s. f.] — Din
fr. vignette.