vindireu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VINDIRÉU s. m. v. vindereu.vindireu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VINDIRÉU s. m. v. vindereu.vindireŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)vindiréŭ m. (ung.
vándor [
solyom, șoĭm], călător. V.
handralăŭ).
Est. Un fel de ulĭ foarte mic care trăĭește și pin [!] zidurile clopotnițelor. – Și
vendereŭ (Î. I. 1937, 846).