vifor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÍFOR, vifore, s. n. (
Pop.) Vânt puternic, furtună (însoțită de ninsoare); viforniță, viforeală. – Din
sl. vihrŭ, bg. scr. vihor.vifor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)vífor (-re), s. n. –
1. Furtună, vînt puternic, vijelie. –
2. Boală nedeterminată. –
Var. vivor, vihor. Sl. vihrŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 456; Conev 37),
cf. bg. vihăr, sb. vihor, mag. vihar. –
Der. jivur, s. n. (curent; torent, șuvoi), de la
var. vivor (Iordan,
BF, IX, 143);
vicol, s. n. (furtună, vînt mare), în
Mold.,
var. neclară, dar care depinde evident de cuvintele anterioare;
viscol, s. n. (furtună, vînt cu zăpadă);
viforatic, adj. (furtunos, vijelios);
viforî (
var. vifori, vivorî),
vb. (a fi vifor);
viforniță (
var. vivorniță),
s. f. (vijelie, vîntoasă);
viforos, adj. (vertiginos, vijelios; năvalnic);
viscoli, vb. (a bate vînt cu ninsoare);
viscolitură, s. f. (vînt cu zăpadă);
viscolos, adj. (furtunos).
Der. propuse pînă acum pentru
viscol nu par suficiente (din
mag. *
veskölni, în loc de
veszködni „a fi agitat”, după Scriban,
Arhiva, XXX, 286; din
mag. viszkol- „a împinge”, după Drăganu,
Dacor., V, 377).
vifor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vífor (
pop.)
s. n.,
pl. víforevifor (Dicționaru limbii românești, 1939)vífor și (vechĭ)
víhor n., pl.
e și
urĭ (bg.
vihŭr, d. vsl.
vihrŭ, vîrtej, ciclon; rut.
vihr și
vihor). Furtună de ĭarnă. – În Serbia
vívor. V.
viscol.vifor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vifor n. furtună (amestecată cu zăpadă); fig.
cu ce vifor de urgie năvăliră ’n Românie! AL. [Slav. VIHRŬ, vârtej].
vifor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÍFOR, vifore, s. n. (
Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. — Din
sl. vihrŭ, bg.,
sb. vihor.