viețuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (
Înv. și
pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat,
f.) Vietate, ființă. [
Pr.:
-țu-i-] –
Viețui +
suf. -tor.viețuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)viețuitór (
înv.,
pop.)
(vie-țu-i-) adj. m.,
pl. viețuitóri; f. sg. și
pl. viețuitoáreviețuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)viețuitor a. și m. care viețuește.
viețuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIEȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (
înv. și
pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat,
f.) Vietate, ființă. [
Pr.: -
țu-i-] —
Viețui +
suf. -
tor.vĭețuitor (Dicționaru limbii românești, 1939)vĭețuitór, -oáre adj. Care vĭețuĭește. S. f. Ființă, animal:
vĭețuitoarele lumiĭ.