vice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VICE- Element de compunere însemnând „adjunct”, „subordonat imediat”, care servește la formarea unor substantive-nume de grade, de funcții, de titluri sau de persoane care le poartă. – Din
fr. vice-, lat. vice.vice (Dicționar de neologisme, 1986)VICE- Element prim de compunere savantă însemnând „adjunct”, „subordonat imediat”, care servește la formarea unor substantive – nume de grade, de funcții, de titluri sau de persoane care le poartă. [< fr., it.
vice-, cf. lat.
vice – ca și].
vice (Marele dicționar de neologisme, 2000)VICE- elem. „în loc de locțiitor, adjunct”. (< fr.
vice-, cf.
lat. vice)
vice (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)více- –
Pref. care indică pe substitutul unei anumite demnități.
Fr. vice-.vice (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vice s. m. vicepreședinte.
vice (Dicționaru limbii românești, 1939)*více-, prefix care, pus înaintea unuĭ nume care arată o funcțiune, înseamnă „în loc de” saŭ „care ține locu”:
viceprezident (lat.
vice, ablativu inuzitatuluĭ
vix).
vice (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vice, particulă invariabilă care în compozițiune însemnează: cel ce ține locul, care suplinește în anumite funcțiuni.
vice (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VICE- Element de compunere însemnând „adjunct”, „subordonat imediat”, care servește la formarea unor substantive-nume de grade, de funcții, de titluri sau de persoane care le poartă. — Din
fr. vice-, lat. vice.