vibrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VIBRÁȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu frecvență relativ înaltă; oscilație.
2. Vibrare (
2).
3. Fig. Emoție puternică, înfiorare, freamăt. [
Var.:
vibrațiúne s. f.] – Din
fr. vibration, lat. vibratio, -onis.vibrație (Dicționar de neologisme, 1986)VIBRÁȚIE s.f. 1. (
Fiz.) Mișcare periodică a unui corp față de o poziție de echilibru; oscilație. ♦ Sunet prelung care ia naștere la lovirea puternică a unui metal.
2. Vibrare. ♦ (
Fig.) Emoție puternică. [Gen.
-iei, var.
vibrațiune s.f. / cf. fr.
vibration, lat.
vibratio].
vibrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)VIBRÁȚIE s. f. 1. (fiz.) mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic de o parte și de alta a unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. 2. (fig.) emoție puternică. (< fr.
vibration, lat.
vibratio)
vibrație (Dicționar de argou al limbii române, 2007)vibrație, vibrații s. f. (tox.) stare resimțită de toxicomanul aflat sub influența drogurilor și comunicată celor din jur.
vibrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vibráție (vi-bra-ți-e) s. f.,
art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)vibrație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VIBRÁȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu frecvență relativ înaltă; oscilație.
2. Vibrare (
2).
3. Fig. Emoție puternică, înfiorare, freamăt. [
Var.:
vibrațiúne s. f.] — Din
fr. vibration, lat. vibratio, -onis.