vexațiune - explicat in DEX

vexațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.

vexațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
VEXAȚIÚNE s.f. (Liv.) Vorbă, faptă care vexează. [Pron. -ți-u-, var. vexație s.f. / cf. fr. vexation, lat. vexatio].

vexațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VEXAȚIÚNE s. f. vorbă, faptă care vexează. (< fr. vexation, lat. vexatio)

vexațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!vexațiúne (-ți-u-)/vexáție (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiúnii/ve­xáției; pl. vexațiúni/vexáții

vexațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vexațiúne f. (lat. vexátio, -ónis). Acțiunea de a vexa.

vexațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vexați(un)e f. supărare, jignire.

vexațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. — Var.: vexáție] — Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.