vexa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VEXÁ, vexez, vb. I.
Tranz. (
Livr.) A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa;
p. ext. a contraria. – Din
fr. vexer, lat. vexare.vexa (Dicționar de neologisme, 1986)VEXÁ vb. I. tr. A contraria; a ofensa, a jigni. [< fr.
vexer, cf. lat.
vexare].
vexa (Marele dicționar de neologisme, 2000)VEXÁ vb. tr. a ofensa, a jigni. ◊ a contraria. (< fr.
vexer, lat.
vexare)
vexa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vexá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
vexeázăvexa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VEXÁ, vexez, vb. I.
Tranz. A răni pe cineva în amorul său propriu; a jigni, a ofensa;
p. ext. a contraria. — Din
fr. vexer, lat. vexare.vexà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vexà v. a jigni, a supăra.