vestire - explicat in DEX

vestire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VESTÍRE, vestiri, s. f. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. ♦ Indicație, semn, indiciu. – V. vesti.

vestire (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
vestíre, -i, s.n. – Anunțul pe care îl face preotul în biserică înaintea unei cununii: „Și pre popi țin clevetiri, / Ce fac atâtea vestiri, / Și târziu tare cunună” (Bârlea 1924 II: 250). – Din veste „știre, noutate” (< sl. věstě) + -ire.

vestire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vestíre s. f., g.-d. art. vestírii; pl. vestíri

vestire (Dicționaru limbii românești, 1939)
vestíre f. Acțiunea de a vesti. Buna Vestire (saŭ și Buna-Vestire), o sărbătoare în amintirea veniriĭ îngeruluĭ Gavril ca să vestească sfinteĭ Fecĭoare viitoarea naștere a Mîntuitoruluĭ (25 Martie): ziŭa Buneĭ Vestirĭ, în ziŭa de Buna Vestire.

vestire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vestire f. acțiunea de a vesti și rezultatul ei: înștiințare. V. Bunavestire.

vestire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VESTÍRE, vestiri, s. f. Acțiunea de a vesti și rezultatul ei; înștiințare, comunicare; știre, veste. ♦ Indicație, semn, indiciu. — V. vesti.