vervă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊
Expr. A fi în (sau
in) vervă =
a) a fi însuflețit, volubil, avântat;
b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din
fr. verve.vervă (Dicționar de neologisme, 1986)VÉRVĂ s.f. Însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal, bogăție de idei care rezultă din această însuflețire. ◊
A fi în vervă = a fi însuflețit, avântat, volubil. [< fr.
verve].
vervă (Marele dicționar de neologisme, 2000)VÉRVĂ s. f. însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal. ♦ a fi în ~ = a fi însuflețit, avântat, volubil. (< fr.
verve)
vervă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)vérvă s. f.,
g.-d. art. vérveivervă (Dicționaru limbii românești, 1939)*vérvă f., pl.
e (fr.
verve, care pare a veni din
*verva, var. din
verba, pl. d.
verbum, vorbă. V.
verb). Însuflețire în vorbă:
avocat cu vervă.vervă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)vervă f. căldură de imaginațiune care însuflețește pe poet, pe orator, pe artist (= fr.
verve).
vervă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊
Expr. A fi în (sau
în)
vervă =
a) a fi însuflețit, volubil, avântat;
b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. — Din
fr. verve.