vervă - explicat in DEX

vervă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. – Din fr. verve.

vervă (Dicționar de neologisme, 1986)
VÉRVĂ s.f. Însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal, bogăție de idei care rezultă din această însuflețire. ◊ A fi în vervă = a fi însuflețit, avântat, volubil. [< fr. verve].

vervă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VÉRVĂ s. f. însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal. ♦ a fi în ~ = a fi însuflețit, avântat, volubil. (< fr. verve)

vervă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vérvă s. f., g.-d. art. vérvei

vervă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*vérvă f., pl. e (fr. verve, care pare a veni din *verva, var. din verba, pl. d. verbum, vorbă. V. verb). Însuflețire în vorbă: avocat cu vervă.

vervă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
vervă f. căldură de imaginațiune care însuflețește pe poet, pe orator, pe artist (= fr. verve).

vervă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÉRVĂ s. f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. ◊ Expr. A fi în (sau în) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. — Din fr. verve.