veronică (Dicționar de neologisme, 1986)
VERONÍCĂ1 s.f. Plantă erbacee care crește prin pajiști și păduri, întrebuințată în medicină ca antiscorbutic, diuretic etc.; (pop.) iarba -șarpelui. [< fr. véronique].
veronică (Dicționar de neologisme, 1986)
VERONÍCĂ2 s.f. (Bis.) Imagine a lui Cristos imprimată pe o batistă. ♦ Batistă pe care este imprimat chipul lui Cristos. [< it. veronica, cf. Veronica, numele femeii care, potrivit legendei biblice, a șters fața lui Cristos în timpul calvarului].
veronică (Dicționar de neologisme, 1986)
VERONÍCĂ3 s.f. (În tauromahie) Figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. [< fr. véronique, cf. sp. verónica, denumire dată capei toreadorului, care poartă imaginea lui Cristos].
veronică (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VERONÍCĂ1 s. f. plantă erbacee care crește prin pajiști și păduri, folosită în medicină ca antiscorbutic, diuretic etc.; iarba-șarpelui. (< fr. véronique)
veronică (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VERONÍCĂ2 s. f. (bis.) imagine a lui Cristos imprimată pe o batistă. ◊ năframă albă pe care este imprimat chipul lui Cristos. (< it. veronica)
veronică (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VERONÍCĂ3 s. f. figură în cursul căreia toreadorul face să treacă taurul pe lângă el. (< fr. véronique)
veronică (Dicționaru limbii românești, 1939)
*veronícă f., pl. ĭ (din latina botaniștilor veronica, d. numele sfinteĭ Veronica; ngr. veronika, vgr. Berenike și Pherenike, adică „aducătoare de biruință”; it. sp. verónica, cu acc. schimbat). Bot. Numele maĭ multor plante scrofuloriacee. V. voronică.
veronică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
veronică f. plantă cu flori albastre, numită popular ventrilică.