verdict (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (În organizarea judecătorească a unor state) Răspuns dat de jurați în legătură cu vinovăția sau nevinovăția unui acuzat și pe baza căruia se pronunță sentința;
p. ext. sentința unei curți cu jurați;
p. gener. sentință judecătorească.
2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. – Din
fr. verdict.verdict (Dicționar de neologisme, 1986)VERDÍCT s.n. 1. Răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat.
2. Judecată care are loc în urma unui concurs.
3. Hotărâre, judecată (definitivă). [Pl.
-te, -turi. / < fr., engl.
verdict, cf. lat.
vere – adevărat,
dictum – spus].
verdict (Marele dicționar de neologisme, 2000)VERDÍCT s. n. 1. răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. judecată care are loc în urma unui concurs. 3. hotărâre, judecată (definitivă). (< fr.
verdict)
verdict (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)verdíct s. n.,
pl. verdícteverdict (Dicționaru limbii românești, 1939)*verdíct n., pl.
e (fr.
verdict, d. engl.
verdict, care vine d. vfr.
veir dit, adevărata zisă, adevărata vorbă, și modificat după lat.
dictum, vorbă). Sentența [!] unuĭ juriŭ:
verdictu juraților.verdict (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)verdict n.
1. Jur. declarațiunea juriului, rezultatul deliberațiunii sale;
2. fig. opiniune dată într’o materie oarecare.
verdict (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VERDÍCT, verdicte, s. n. 1. (
Jur.; în statele în care jurații intră în organizarea instanțelor penale) Părere a juraților asupra vinovăției sau nevinovăției acuzatului, pe baza căreia se pronunță hotărârea de către instanța penală;
p. ext. hotărâre dată pe baza acestei păreri. ♦
P. gener. sentință judecătorească.
2. Fig. Hotărâre, opinie definitivă, care nu admite contrazicere. — Din
fr. verdict.