velar - explicat in DEX

velar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VELÁR¹, -Ă, velare, adj.n. și f., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

velar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VELÁR², velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. – Cf. it. velaio, fr. voilier.

velar (Dicționar de neologisme, 1986)
VELÁR, -Ă adj. Consoană velară (și s.f.) = care se produce prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural. [< fr. vélaire].

velar (Dicționar de neologisme, 1986)
VELÁR s.m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor și a tenzilor navei. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. [Cf. it. velaio, fr. voilier].

velar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VELÁR¹ s. m. 1. muncitor, marinar specializat în confecționarea și repararea velelor și a tendelor navei. 2. marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiilor cu vele. (< it. velaio, fr. voiler)

velar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
VELÁR², -Ă adj., s. f. (consoană) care se pronunță prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural (2). (< velă + -ar, după fr. véliaire)

velar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre

velar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*velár, -ă adj. (lat. veláris, relativ la pînzele saŭ la velele corăbiiĭ). Gram. Care se produce la vălu palatin (în fundu guriĭ), ca sunetele k, ga, ha (numite și guturale). S. f. O velară, o consonantă velară.

velar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VELÁR¹, -Ă, velare, adj., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. — Din fr. vélaire.

velar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VELÁR², velari, s. m. Muncitor sau marinar specializat în confecționarea și repararea velelor. ♦ Marinar care execută manevra navelor sau a ambarcațiunilor cu vele. — Cf. it. velaio, fr. voilier.