vârf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊
Expr. Asta pune (sau, rar,
face)
vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară.
(Plin) cu vârf sau
încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦
Fig. (La
pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape.
Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru.
Vârful coloanei. ♦
Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊
Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare)
În vârful (sau
pe vârfurile)
degetelor (sau
picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊
Expr. A i se sui (cuiva)
părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă)
A i se sui (cuiva)
tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc.
A vorbi în (sau
din)
vârful limbii (sau
buzelor) = a vorbi peltic;
p. ext. a vorbi afectat.
3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc.
4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊
Ore de vârf =
a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă;
b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens.
Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din
sl. vrŭhŭ.