vântui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂNTUÍ, pers. 3
vântuiește, vb. IV.
1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios.
2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. –
Vânt +
suf. -ui.