vântui - explicat in DEX

vântui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

vântui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
vântuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 să vântuiáscă

vântui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul este „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. — Vânt + suf. -ui.