vânător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÂNĂTÓR, vânători, s. m. 1. Persoană care vânează, care practică vânătoarea. ♦
Fig. (
Peior.) Persoană care caută să obțină prin orice mijloace o situație, un post (pe care nu-l merită), să parvină.
2. Soldat dintr-o veche unitate militară (formată din pedestrași și călărime).
3. (În sintagma)
Vânător de munte = ostaș infanterist special instruit, echipat și inzestrat pentru a lupta în regiuni muntoase. –
Lat. venatorem.