valvârtej (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VALVÂRTÉJ, (
1)
valvârtejuri, s. n., (
2)
adv. 1. S. n. Volbură, vâltoare, bulboană. ◊
Loc. adv. În valvârtej = în spirală, rotocol. ♦
Fig. Învălmășeală, dezordine.
2.Adv. Vijelios, repede, în iureș. ♦
Fig. Cu înfrigurare, în mare agitație. ♦ În dezordine; claie peste grămadă; buluc. –
Val1 +
vârtej.valvârtej (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)valvârtéj1 adv.
valvârtej (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)valvârtéj2 s. n., pl.
valvârtéjurivalvârtej (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)val-vârtej a. repede ca un vârtej:
răsturnata-i val-vârtej ostile leite ’n zale EM.
valvârtej (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VALVÂRTÉJ, (
1)
valvârtejuri, s. n., (
2)
adv. 1. S. n. Volbură, vâltoare, bulboană. ◊
Loc. adv. în valvârtej = în spirală, rotocol. ♦
Fig. învălmășeală, dezordine.
2. Adv. Vijelios, repede, în iureș. ♦
Fig. Cu înfrigurare, în mare agitație. ♦
Fig. în dezordine; claie peste grămadă; buluc. —
Val1 +
vârtej.