vaicăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VÁICĂR, vaicăre, s. n. (
Reg.) Faptul de a se văicări; strigăt intens de durere; tânguire. – Din
vaicări (derivat regresiv).
vaicăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)váicăr (reg.) s. n., pl.
váicărevaicăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)VÁICĂR, vaicăre, s. n. (
Reg.) Faptul de
a se văicări; strigăt intens de durere; tânguire. — Din
văicări (derivat regresiv).