ușurătate - explicat in DEX

ușurătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UȘURĂTÁTE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este ușuratic; neseriozitate. ♦ Faptă, acțiune, atitudine ușuratică; frivolitate. – Ușor² + suf. -ătate.

ușurătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ușurătáte (rar) s. f., g.-d. art. ușurătắții

ușurătate (Dicționaru limbii românești, 1939)
ușurătáte f. (d. ușor). Ușurință, calitatea de a fi ușor: ușurătatea pufuluĭ. Fig. Ușurință, frivolitate: a judeca cu ușurătate.

ușurătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ușurătate f. ușurință (NEGR.).

ușurătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UȘURĂTÁTE s. f. (Rar) însușirea, caracterul a ceea ce este ușuratic; neseriozitate. ♦ Faptă, acțiune, atitudine ușuratică; frivolitate. — Ușor² + suf. -ătate.