ușurime(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) UȘURÍME s. f. (Rar) Ușurință. – Ușor2 + suf. -ime.
ușurime(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) ușuríme (rar) s. f., g.-d. art. ușurímii
ușurime(Dicționaru limbii românești, 1939) ușuríme f. Ușurătate.
ușurime(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) UȘURÍME s. f. (Rar) Ușurință. — Ușor2 + suf. -ime.