ușor - explicat in DEX

ușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UȘÓR¹, ușori, s. m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porții sau ale ușii; părțile laterale ale tocului ușii sau ferestrei. [Var.: usciór, ușciór s. m.] – Lat. osteolum.

ușor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UȘÓR², -OÁRĂ, (I, II) ușori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. ◊ Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul: p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin³, dulce. ♦ (Despre țesături; p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊ Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin³; fără zgomot. 2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ♦ Expr. A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru. 4. Puțin. [Var.: (Înv. și reg.) ușúre adj., adv.] – Din [mai] iușor (înv. „ușor²” < lat. levis + suf. -ușor).

ușor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ușór (ușoáră), adj. – 1. Cu greutate mică. – 2. Iute, sprinten, vioi. – 3. Neînsemnat, nesemnificativ. – 4. Superficial, fără consistență. – 5. Inconstant, schimbător. – 6. Lasciv. – 7. Facil, factibil, lesne de făcut. – 8. (Adv.) În mod lejer, facil. – Var. ușure, înv. i(u)șor. Mr. li(c)șor, megl. licșor. Lat. lĕvis (Pascu, Beiträge, 12; Tiktin; REW 5004; Skok, ZRPh., LIV, 181). Der. nu este simplă. Se poate presupune un rezultat rom. *lieu (cf. it. lieve, prov. leu), cu suf. -șor. – Der. ușura, vb. (a face mai ușor; a scădea din greutate; a calma, a seda, a liniști); ușurătate, s. f. (lejeritate, nesocotință; facilitate), înv.; ușuratic (var. ușuratec), adj. (nesocotit, inconstant); ușurel, adj. (mai ușor; adv., încet, cu calm); ușurime, s. f. (ușurință, agilitate; nesocotință, inconstanță); ușurință, s. f. (înv., înviorare; facilitate, nesocotință).

ușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ușór¹ adj. m., pl. ușóri; f. ușoáră, pl. ușoáre

ușor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ușór² s. m., pl. ușóri

ușor (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) ușór (est) și ușcĭór (vest) m. (lat. ostiolum, pop. *ustiólum, dim. d. ostium, ustium, ușă; it. usciuolo, pv. ussol, pg. ixó). Laturile verticale ale cadruluĭ ușiĭ orĭ ferestreĭ: stătea rezemat de ușor. V. prag și toc 1.

ușor (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) ușór și (vechĭ) ĭușór, -oáră adj. (lat. lĕvis, ușor, de unde s´a făcut *lieŭ, apoĭ [cu sufixu diminutival -șor, -ușor] *lĭușor, ĭușor, ușor; it. lĭeve, pv. leu; fr. léger, d. lat. pop. *leviarius, de unde și it. leggiero și sp. ligero). Care nu trage mult în cumpănă, care nu e greŭ de ridicat: aluminiu e un metal ușor, a fi ușor ca pufu. Lesne de mistuit: bucate ușoare. Supțire [!]: o haĭnă ușoară. Sprinten, vioĭ: mă simt ușor pe ziŭa de azĭ. Nu cu armament greŭ: cavalerie ușoară (adică fără suliță). Delicat, abea [!]: o ușoară atingere cu aripa. A avea mîna ușoară, a opera cu îndemănare (ca chirurg ș. a.). Lesne de suferit: pedeapsă ușoară. Nu grav: rană, greșală [!] ușoară. Fácil, lesne de făcut: lucrare ușoară. Superficial: spirit ușor. Care tratează un subĭect puțin important: poeziile ușoare ale luĭ Orațiŭ. Nestatornic, frivol, ușurel, ușuratic: om ușor. Curgător, care pare a fi scris fără trudă: stil ușor. Nu adînc, care se întrerupe la cel maĭ mic zgomot: somn ușor. Țărîna ușoară. V. țărînă. Adv. Pufu trage ușor în cumpănă; îmbrăcat ușor (supțire [!]); a călca ușor (nu îndesat); armat ușor; atins ușor; pedepsit ușor; rănit ușor; a lucra, a scrie ușor; a dormi ușor. A lua ușor, a considera cu ușurință, a nu da multă atențiune. – În Munt. vest ușure. Vechĭ ișor (și azĭ în Trans.).

ușor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ușor a. și adv. 1. care nu trage mult în cumpănă, care nu apasă tare: sarcină ușoară; 2. puțin sensibil: o boare ușoară, haine ușoare; 3. sprinten: pas ușor, cavalerie ușoară; 4. lesne de mistuit: mâncări ușoare; 5. superficial: ideie ușoară; poezii ușoare, poezii scurte despre un subiect puțin important; 6. fig. nestatornic, frivol: ușor la minte; 7. care se poate face fără greutate: lucrare ușoară; 8. care nu trădează vr’o sforțare: stil curgător și ușor. [Vechiu-rom. iușor, diminutiv din iu = lat. LEVIS].

ușor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UȘÓR¹, ușori, s. m. Fiecare dintre cei doi stâlpi verticali de care se prind canaturile porții sau ale ușii; părțile laterale ale tocului ușii sau ferestrei. [Var.: usciór, ușciór s. m.] — Lat. osteolum.

ușor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UȘÓR², -OÁRĂ, (I, II) ușori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. ◊ Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fii) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, piitându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul; p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin³, dulce. ♦ (Despre țesături; p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale), care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊ Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat. III. Adv. 1. încet, domol, lin³; fără zgomot. 2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ◊ Expr. A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru. 4. Puțin. [Var.: (înv. și reg.) ușure adj., adv.] — Din [mai] iușor (înv. „ușor²” < lat. levis + suf. -ușor).