ustura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)USTURÁ, pers. 3
ústură, vb. I.
Tranz. A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. ♦
Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. –
Lat. ustulare.ustura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)usturá (-r, -át), vb. – A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. –
Mr. ustur, istr. usturu. Lat. ūstŭlāre (Densusianu,
Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1845; REW 9097),
cf. usca și
it. ustolare (
cors. usciá, logud. usciare),
v. sp. uslar (Bierzo
asturar). –
Der. usturător, adj. (caustic, care ustură, picant);
usturătură, s. f. (înțepătură, mîncărime, usturime);
usturime, s. f. (senzație de arsură, de mîncărime);
usturos, adj. (picant);
usturoi (
var. Trans. ustunoi),
adj. (care ustură, plantă Alium sativum);
usturoiță, s. f. (plantă cruciferă cu miros de usturoi, Alliaria officinalis).
ustura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)usturá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
ústurăustura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)USTURÁ, pers. 3
ústură, vb. I.
Tranz. A produce cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. ♦
Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. —
Lat. ustulare.usturà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)usturà v. a simți durere în urma arderii, urzicării sau tăierii. [Lat USTULARE]. ║
fig. durea:
vorbele tale m’au usturat mult.