uscătură - explicat in DEX

uscătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
USCĂTÚRĂ, uscături, s. f. 1. Creangă subțire și uscată. ♦ Așchie, surcea. 2. (Mai ales la pl.) Mâncare uscată, care se poate mânca rece (și fără o pregătire specială). ♦ Uscățea, v. uscățel (3). – Usca + suf. -ătură.

uscătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
uscătură, uscături s. f. (șc.) elev sau student submediocru / slab.

uscătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uscătúră s. f., g.-d. art. uscătúrii; pl. uscătúri

uscătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
uscătúră f., pl. ĭ. Lucru uscat (lemn, pîne [!]): mĭ-am rupt dințiĭ în uscătura asta de pîne. Iron. Om uscățiv și urît: ce uscătură ! Pl. Mezelurĭ, mîncărĭ fără zeamă și care se pot mînca și fără farfurie (măsline, brînză, sardele ș. a.). Prov. Pădure fără uscăturĭ (lemne uscate) nu e, societate care să n´áĭbă și vre-un membru păcătos nu e. Olt. Uscățea. V. sorbitură, udătură.

uscătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uscătură f. 1. arbust uscat: nu e pădure fără uscătură; 2. pl. surcele de aprins focul; 3. pl. mezeluri la masă (șuncă, cașcaval).

uscătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
USCĂTÚRĂ, uscături, s. f. 1. Creangă subțire și uscată. ♦ Așchie, surcea. 2. (Mai ales la pl.) Mâncare uscată, care se poate mânca rece (și fără o pregătire specială). ♦ Uscățea, v. uscățel (3). — Usca + suf. -ătură.