uscăcĭune - explicat in DEX

uscăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
USCĂCIÚNE s. f. 1. Însușirea de a fi uscat. ♦ Senzație puternică de sete, de căldură, de înecăciune (pe care o simte cineva în gură, în gât etc.). 2. Secetă. – Usca + suf. -ăciune.

uscăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uscăciúne s. f., g.-d. art. uscăciúnii

uscăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uscăciune f. secetă. [Derivat din uscat].

uscăciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
USCĂCIÚNE s. f. 1. Însușirea de a fi uscat. ♦ Senzație puternică de sete, de căldură, de înecăciune (pe care o simte cineva în gură, în gât etc.). 2. Secetă. — Usca + suf. -ăciune.

uscăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
uscăcĭúne f. (d. uscat). Secetă, lipsă de umezeală: uscăcĭunea Sahareĭ.