usca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)USCÁ, usúc, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦
Expr. (
Refl.)
A i se usca gura (sau
gâtul) ori
a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (
Absol.)
Bea de usucă = bea foarte mult. ♦
Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă.
2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva.
3. Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid;
p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦
Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia.
4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili.
5. Tranz. Fig. (
Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci.
6. Refl. Fig. (
Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. –
Lat. exsucare.usca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)uscá (usć, -át), vb. –
1. A (se) zbici, (se) zvînta. –
2. A se răscoace, a se deshidrata. –
3. A se ofili, a se veșteji. –
Var. prezent
usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la
ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”,
calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece
urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *
ustca, a pierdut pe
t interconsonantic;
usuc este formă modernă, explicată greșit.
Der. din
lat. *
exsūcāre „a usca” (Densusianu,
Rom., XXXIII, 288; Meyer,
Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din
tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. –
Der. uscăcios (
var. uscățiv),
adj. (fără umezeală, slab, uscat);
uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă);
uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt);
uscător, adj. (care usucă);
uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată);
uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).
usca (Dicționar de argou al limbii române, 2007)usca, usuc v. t. 1. a stoarce
(pe cineva) de bani
2. a bea foarte mult
usca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uscá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. usúc, 2
sg. usúci, 3
usúcă, 1
pl. uscắm; conj. prez. 3
să usúceuscà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uscà v.
1. a (se) face uscat;
2. fig. a lâncezi:
a se usca de dor. [Lat. EXSUCARE (din SUCUS)].
usca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)USCÁ, usúc, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊
Expr. (
Refl.)
A i se usca gura (sau
gâtul) ori
a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (
Absol.)
Bea de usucă = bea foarte mult. ♦
Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă.
2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva.
3. Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid;
p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦
Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia.
4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili.
5. Tranz. Fig. (
Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci.
6. Refl. Fig. (
Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. —
Lat. exsucare.